Grigore Turda, fundașul central în vârstă de 24 de ani de la FC Argeș, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport, după cel mai bun sezon din carieră.
În cele 37 de meciuri jucate pentru FC Argeș în sezonul recent încheiat al Ligii 1, Grigore Turda a reușit să înscrie și două goluri, unul în poarta lui Sepsi și celălalt în poarta Academicii Clinceni.
A fost cel de-al doilea sezon al lui Grigore Turda în Liga 1, tot la FC Argeș, echipă pe care a ajutat-o să promoveze. Fundașul joacă la Pitești din vara anului 2018, când a sosit de la Pandurii.
– Bună, Grigore! Ce faci, cum e în vacanță? – Bună! E bine. Chiar când m-am obișnuit și eu cu statul degeaba, trebuie să mă întorc miercuri.
– Ai fost om de bază la FC Argeș în acest sezon. Cum ai resimțit tu? – A fost un sezon greu, dar până la urmă un sezon frumos, cu o calificare în play-off, poate nesperată la începutul sezonului de majoritatea oamenilor de fotbal. Eu cred că am făcut o performanță până la urmă, și cu semifinala Cupei. Chiar dacă în play-off am avut o perioadă mai proastă, per total cred că a fost un sezon reușit și pentru echipă, și pentru mine personal, pentru că am avut și realizări, am jucat majoritatea minutelor și ceea ce mi-am propus la început de sezon s-a îndeplinit.
– Este, de departe, cel mai bun sezon din cariera ta. – Da, da. Este al doilea sezon în Liga 1 și mă bucur că de la an la an fac progrese și sper să nu mă opresc aici.
– Andrei Prepeliță a preluat echipa într-o situație delicată, a dus-o în play-off unde ați înregistrat însă nouă înfrângeri și o singură victorie. Cum s-a resimțit în vestiar? – Legat de play-off, și noi ne așteptam la mai mult. Nu știu, încercam și noi în vestiar să găsim cauzele, ce nu merge, și le-am luat pe toate fețele, dar pur și simplu cred că eram epuizați fizic și psihic, pentru că probabil după accederea în play-off în inconștientul nostru a intervenit o relaxare. Legat de Prepe, nu cred că el e cel vinovat. Până la urmă, și acum două sezoane el a luat echipa cu nouă puncte și am fost aproape de play-off. Acum am intrat în play-off, deci cred că el are un merit foarte mare în performanțele noastre. În play-off, cred că nu prea a mai avut ce să facă. A dat șansă tuturor jucătorilor, dar cred că efectiv atât s-a putut atunci.
– Ai jucat cu el, vine din rândul vostru. Cum e Andrei Prepeliță ca antrenor? – Când a devenit antrenor, știa exact care sunt problemele în rândul jucătorilor, ce nemulțumiri aveam, și a știut să se adapteze la jucătorii pe care i-a avut. Eu cred că e un antrenor de viitor, cu perspective foarte mari și sunt convins că o să ajungă foarte sus ca antrenor.
– El a transmis că nu îl deranjează criticile suporterilor și ale celor care îi cer demisia și a spus că va continua la FC Argeș. Tu ce părere ai? Este îndreptățit să conducă echipa și în sezonul viitor? – Da, sunt convins de chestia asta. Legat de suporteri, poate și ei au dreptate să fie nemulțumiți, dar să nu uite că au fost echipe care au stat câte 4-5 ani în Liga 2, cum sunt Petrolul și U Cluj, iar noi până la urmă ne-am mișcat destul de repede. Eu cred că ar trebui să fie mai înțelegători cu noi, cu staff-ul. Prepe și-a îndeplinit ambele obiective, din cele două sezoane, și e clar că merite să antreneze echipa și în sezonul următor.
Poreclit de către Jean Vlădoiu „Noul Belodedici”, fotbalistul originar din Sighetu Marmației a recunoscut că au existat discuții atât cu FCSB, cât și cu CFR Cluj, dar nu a primit nicio ofertă concretă. Totuși, acesta „avertizează” că a purtat discuții și cu echipe din străinătate.
– În ceea ce privește viitorul tău, pentru tine ce urmează? – Deocamdată, nu știu nimic. Știu că mai am contract cu FC Argeș încă doi ani. Este adevărat că fără să vrei te gândești, fiecare jucător tinde la mai bine. Acum, eu sper să vină o ofertă, să fie ok și pentru club, să fie mulțumiți și să fiu și eu mulțumit. Concret, până acum, nu a fost nimic.
– S-a vorbit despre faptul că FCSB și CFR Cluj s-au interesat de tine și că te-ar dori. Care este realitatea? – Într-adevăr, am mai auzit și eu ceva discuții. Am vorbit cu anumiți apropiați ai cluburilor (n.r. CFR Cluj și FCSB), dar concret nu a ajuns nicio ofertă la club. Deocamdată, nu pot să mă gândesc mai departe.
– Dacă ai avea posibilitatea să alegi între cele două…? – Nu știu, m-aș gândi prea departe și nu vreau. Aș vrea doar atunci când e ceva concret să le pun în balanță. Până atunci, nu aș vrea să mă gândesc, pentru că poate mai rău aș face, poate aș fi dezamăgit.
– Te-a contactat Dan Petrescu? – Nu, nu este adevărat, nu m-a căutat Dan Petrescu.
– Dacă ar fi să ne gândim la echipe din străinătate…? – Sunt ceva discuții și în străinătate, dar tot la fel, la nivel de discuții. Mi-aș dori să joc și în străinătate. Poate, ar fi pe primul plan asta, dar nu mi-ar displăcea nici o echipă care se bate la titlu.
Vlad Chiricheș a gafat la ambele goluri marcate de către Muntenegru în meciul cu România, scor 2-0, și a primit critici din toate părțile. Grigore Turda îi ia apărarea colegului de breaslă, dar are un mesaj și pentru selecționerul Edi Iordănescu: așteaptă convocarea la echipa națională.
– În ceea ce privește echipa națională, sunt sigură că ai urmărit și tu, ai văzut gafele lui Vlad Chiricheș… – Nu cred că trebuie să îl critice nimeni, pentru că este jucătorul numărul 1 la echipa națională, cred că lumea ar trebui să fie mai înțelegătoare, pentru că până la urmă ne-a făcut de atâtea ori mândri cu realizările lui. Joacă în Serie A, e căpitanul echipei naționale, deci cred că ar trebui să îl respectăm puțin mai mult. Nu e ușor să greșești într-un asemenea meci, nu mi-aș fi dorit să fiu în locul lui, dar eu sunt convins că el are experiență foarte mare și o să gestioneze foarte bine momentul ăsta.
– Ți-ai fi dorit să fii în primul 11 al echipei naționale? – Clar, mi-aș dori enorm să fiu acolo. Ar fi un vis împlinit să joc la echipa națională.
– Când te vedem acolo? – Nu știu ce să zic. Deocamdată, cred că selecția a fost făcută corect. Jucătorii care au fost selecționați cred că au meritat să fie acolo și nu știu când o să fiu acolo. Sper ca de anul viitor, poate printr-o evoluție bună la FC Argeș, dacă o să rămân aici, dacă nu, prin evoluții bune la altă echipă, sper să pot să demonstrez că merit și eu să îmbrac tricoul echipei naționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER